Mărcile de stat pentru metalele prețioase. Obligatorii sau nu?

Azi intră în vigoare Ordonanța de Guvern nr 10/2018 privind obligativitatea marcării de către ANPC a tuturor obiectelor din metale prețioase comercializate în România. Dincolo de controversa generată, mi se pare un prilej bun de a analiza ce scop au mărcile de stat și ce ne pot spune ele, ce sistem folosesc alte state europene. Și apoi ne putem uita la actuala ordonanță încercând să intuim efectele ei. Dacă sunteți familiarizați cu/  plictisiți de datele din prima parte dați repede scroll în jos până la Procesul marcării  sau chiar mai jos la Ce se va întâmpla în România?  pentru un comentariu privind actualul normativ.

Puțină istorie

Mărcile metalelor prețioase au apărut încă din antichitate ca măsură de protecție a visteriei regale și a consumatorilor. Pentru a preveni falsurile din piață, un inspector desemnat de conducerea unui imperiu se asigura că obiectele din metal prețios aveau o puritate minimă și imprima un simbol distinct pe aceste obiecte pentru a oferi o garanție că acestea au fost inspectate și întrunesc standardele de calitate. Nu era prea plăcut să afli că ți-ai vândut grâul pe metal comun și nici inspectorului fiscal nu-i plăcea să știe că taxele adunate nu valorează mare lucru.

shutterstock_1026212380
sursa: http://www.shutterstock.com

Prima dovadă a unei mărci în spațiul european apare pe lingouri de argint produse în Imperiul Bizantin, în timpul domniei lui Augustinian, în jurul anului 350 e.n. și reprezintă prima măsură de protecție a consumatorului.

Un eveniment notabil, mult mai târziu, e acela al aurarilor francezi care și-au unit eforturile de a lupta cu impostorii din breaslă și care în 1260 au emis propriul statut cu un standard minim pentru argint. 15 ani mai tarziu (banuiesc în urma insistențelor și negocierilor cu aurarii) Regele Filip al III-lea al Franței impune prin lege prima marcă pentru argint și introduce marca pentru aur în 1313.

Ca orice competitor respectabil, englezii crează și ei în 1300 propriul sistemul de marcare sub domnia Regelui Edward I, desemnând că argintul trebuie să aibă standard sterling, adică o puritate minimă de 92.5% și obiectele din acest metal trebuie să fie controlate și marcate de “gardieni ai breslei” cu un cap de leopard (țineți minte capul de leopard că va apărea și mai târziu). Aurarii englezi și-au constituit o breaslă atât de puternică încât li s-a permis crearea propriul teritoriu privilegiat din punct de vedere fiscal (London City, astazi extins și recunoscut drept cartier financiar), au dat primii primari ai Londrei și gara din cartierul de bijuterii londonez Hatton Garden este numită și azi Farringdon, după primul aurar-primar al capitalei.

La jumătatea secolului al XIV-lea apar în Franța și Anglia și primele mărci de producător sau atelier, iar către sfârșitul secolului apar literele ca sistem de datare.

Restul statelor europene au preluat parțial, de prin secolul al XVII-lea, sistemul franțuzesc sau și-au creat propriile metode de evidență a mărcilor, dar nu toate au impus obligativitatea mărcilor de stat și a controlului centralizat.

În România, primele standarde pentru metale prețioase apar în timpul lui Carol I. O lege emisă în februarie 1906 stabilește standardele metalelor prețioase utilizate pe teritoriul autohton și atribuțiile unui centru unic de marcare, aflat la București. Mă rezum la a menționa aici că standardul minim pentru aur era de 12K, iar obiectele din acest aliaj trebuia să aibă cel puțin un sfert de kilogram.

IMG_1397

 

Metalele prețioase sunt o comoditate-etalon recunoscută peste tot în lume. În virtutea unor valori comune europene și pentru fluidizarea comerțului, în 1972, mai multe țări europene au semnat, la Viena, o convenție pentru stabilirea unor standarde și mărci comune, numite mărcile comune ale convenției. Țările semnatare, prin oficiile proprii de marcare, au dreptul să aplice mărcile comune dar și propriile mărci de stat și recunosc, în aceeași măsură mărcile celorlate state membre. Ca un fel de monedă euro a mărcilor de metale prețioase. Acest fapt permite ca obiectele din metal prețios, o dată marcate în țara de origine, să circule liber și să poată fi puse în vânzare în oricare din țările semnatare ale Convenției, iar consumatorii finali să fie siguri că achiziționează aur și nu cupru frumos placat.

 

mărcile comune dela Convenția din Viena, 1975

Anatomia mărcilor

Am stabilit că scopul unei mărci este acela de a garanta consumatorului că metalul prețios este real și că puritatea lui are un anumit standard, adică un inel cu marcă de aur de 14k chiar este din aliaj de aur cu o puritate de 58.5% (O explicație bună despre aliaje, puritate și mărci romănești găsiți aici.) Cum se întâmplă acest lucru? Printr-un sistem bine pus la punct de simboluri imprimate direct pe obiectul din metal prețios. Mărcile pot spune foarte multe lucruri, dar informațiile esențiale sunt:

  • ce metal prețios este? (argint, aur, paladiu, platină)
  • care este puritatea? (marca de titlu care indică aur de 8, 9, 10, 14, 18, 22K)
  • unde a fost marcat?(marca de stat sau a biroului regional de marcare)

Ca bonus:

  • cine l-a marcat/fabricat/vândut? (marca de garanție proprie, de producător sau de atelier)
  • când? (litere sau simboluri care indică perioada sau chiar anul marcării)

 

Fiecare țară are propriile sisteme de evidențiere a detaliilor menționate mai sus. Voi începe exemplificarea cu una dintre cele mai comprehensive mărci, de pe o pereche de cercei făcuți de mine și marcați în Londra.

7 mărci

 

Sistemul englezesc cere obligatoriu minimum 4 mărci pe fiecare piesă din metal prețios comercializate pe teritoriul UK: marca metalului (coroană pentru aur, leu pentru argint etc – vedeți referințe), marca de titlu, marca oficiului de verificare și marca de garanție proprie. Tehnic, dacă obiectele din metale prețioase nu prezintă mărcile englezești sau cele ale Convenției, atunci sunt vândute ilegal. În Europa, UK este primul la cerere de bijuterii din aur (23t în 2017 conform raportului World Gold Council) și aceste bijuterii sunt marcate în patru centre de verificare: Birmingham, Londra, Sheffield și Edinburgh.

Sistemul franțuzesc, de asemenea obligatoriu, e mai compact, având mărci implicite care utilizează simboluri unice pentru o combinație de factori, precum tipul de metal și puritate, uneori proveniența sau locația marcării.

În cazul de mai jos avem capul de vultur care reprezintă nu doar marca de stat franțuzească, dar și marca de titlu deoarece acest simbol este utilizat doar pentru aur cu puritate minimă de 18k. Marca bufniței este tot pentru aur de minimum 18k, dar arată că obiectul cu acest poanson a fost importat dintr-o țară cu care Franța nu are acord. Marca de garanție proprie în Franța este obligatoriu sub forma unui romb alungit, poziționat orizontal cu două litere și un simbol între ele. Marca de stat și marca de producător se găsesc împreună.

În Franța marcarea se face în Paris, la Departamentul pentru Garantarea Metalelor Prețioase din cadrul Ministerului Vămilor. Nu au website pentru a afla mai multe informații despre cum funcționează practic sistemul.

Portugalia are regim obligatoriu de marcare ce se face în oficiile din Lisabona și Porto, Elveția impune mărci de stat doar pe componentele ceasurilor, dar nu și pe restul bijuteriilor.

Majoritatea statelor europene au un sistem opțional privind marca de stat, așa cum era și în România până astăzi, când a devenit obligatoriu. Adică există un sistem formal pentru mărcile de stat pentru diferite metale și purități și poți merge la oficiile centrale de marcare pentru solicitarea aplicării lor, dar te poți limita  la aplicarea unei ștanțe (atenție ștanța e diferită de marcă) cu puritatea metalului și marca de garanție proprie. În România marca de garanție proprie este formată din inițialele județului din care este producătorul/ vânzătorul  (B – București// GL – Galați) și un număr, unic pentru fiecare operator înregistrat. dacă cele două stanțe apar împreună, atunci ele spun că bijuteria este din aur de 14k și pusă pe piață de operatorul cu nr 346 din București. Dacă se dovedește că metalul nu este conform cu standardele de calitate, registrele oficiului de marcare pot spune exact cine acest operator și-l pot trage la răspundere prin amendă, confiscarea bunurilor neconforme, ridicarea licenței de funcționare sau chiar închisoare dacă se concluzionează că e caz de fraudă.

Procesul marcării

În țările unde marca de stat nu este obligatorie revine în sarcina operatorului să stanțeze piesele. Primul pas ca operator pe piața obiectelor din metale prețioase este să te înregistrezi printr-o cerere, să dovedești că întrunești condițiile necesare și apoi ți se atribuie o marcă de producător (așa cum este B346 de mai sus) și ți se dă spre folosință un poanson cu care poți imprima marca de garanție proprie pe bijuterii. Acest poanson este unic și se află sub responsabilitatea directă a deținătorului, el neputând fi împrumutat altor operatori sau înstrăinat. Casarea lor se face sub regim special. Poansoanele sunt fabricate de multe ori chiar de către oficiile de marcare, din metale greu de prelucrat, precum aliaje speciale din oțel. În vreme ce poasoanele cu ștanța de titlu se găsesc la furnizorii de echipamente de bijuterii și sunt generale, poansonul pentru marca de garanție proprie se face la comandă, fiind unic. Un falsificator trebuie să dispună de tehnologia și abilitatea necesară fabricării unui poanson din metal dur, al cărui vârf e de doar câțiva milimetri. Cu cât simbolul de imprimat e mai complex și mai detaliat, cu atât acesta e mai greu de falsificat. Cu cât simbolul e mai generic, gen numere standard sau litere, fără contururi sau alte detalii, cu atât e mai vulnerabil copierii.

Pe lângă poanson, în România, operatorul economic trebuie să facă dovada că a urmat un curs de specializare la ANPC și că are abilitatea de a utiliza teste specifice pentru a verifica aliajele din metale prețioase. În teorie, operatorul trebuie să testeze piesele care vor fi puse spre vânzare și apoi să le ștanțeze pe fiecare în parte cu titlul corespunzător și cu marca proprie. În realitate, există și multe falsuri menite să înșele consumatorii pe sume mari de bani și un nivel ridicat de comerț ilegal și singurele metode de combatere sunt o informare foarte bună a consumatorilor și controale riguroase din partea ANPC.

În țările unde marcarea e obligatorie, procesul înregistrării este similar, dar oficiul de marcare este cel care preia responsabilitatea testării și marcării pieselor. Cum procedez eu in Anglia? Am propriul poanson și pot aplica singură, pe toate piesele marca proprie de garanție, dar o poate aplica și oficiul, la cerere și contra-cost. Apoi sortez toate piesele după titlu și completez formularul de cerere pentru marcare cu datele firmei, nr propriu de înregistrare cu oficiul, descrierea pieselor, titlul și gramajul lor, tipul mărcilor solicitate, proveniența pieselor.

Assay Hallnote Form

Piesele, în punguțe individuale, sunt puse într-o cutie pentru protejarea lor împreună cu formularul de marcare. Pot duce personal piesele la oficiu sau le pot trimite prin poștă. La primire, oficiul de marcare cântărește coletul cu totul și imprimă în două exemplare un bon adeziv cu un cod unic de bare și greutatea coletului meu. Un bon este lipit pe colet, ca o etichetă, și unul îl primesc eu. Nu pot ridica acel colet decât cu bonul. L-am pierdut o dată și a trebuit să dovedesc cu acte și scrisori cine sunt, ce era în colet și am plătit și o taxă suplimentară.

Ca operator înregistrat am un cont online pe website-ul oficiului de marcare și mă pot loga să văd în ce stadiu sunt piesele mele. Termenul standard pentru marcare este de 10 zile, dar pot opta pentru un serviciu mai rapid sau chiar pentru aceeași zi, deși taxa de urgență este foarte ridicată. Dacă piesele depuse sunt sub-standard văd și pe contul online că au picat testul și sunt anunțată prin email, scrisoare sau telefon, după cum prefer, că ele nu au putut fi marcate cu titlul menționat în formular și este decizia mea dacă retrag bunul de la marcare sau îl marchez cu titlul imediat inferior. În UK nu există toleranță minus pentru standarde. De exemplu dacă mi-am făcut propriul aliaj care pretind că e din aur de 18k, dar nu am fost foarte atentă la proporțiile metalelor amestecate și în loc de 750 la mie aur pur am doar 748, piesa mea va pica testul și nu pate fi marcată decât cu marca pentru titlul imediat inferior, care este de 14k. Până la noua ordonață, în România, era admisă o toleranță negativă de 4, adică primeai marcă de 750 și dacă titlul real era 746. Dacă ai o singură piesă cu probleme, nu se întâmplă nimic, e considerată o eroare sau scăpare neintenționată și primești o notă de constatare. Mi s-a întâmplat pentru că vând bijuterii second hand a căror origine nu o cunosc întotdeauna și am avut și cazuri de piese (în special cercei făcuți din mai mute componente) unde am cerut certificat de analiză deoarece piesele erau făcute manual, dintr-o mixtură de aliaje de 9, 15 și 18k. Nu am experimentat ce se întâmplă dacă un lot întreg este sub-standard sau fals, dar îmi imaginez că se declanșează o anchetă riguroasă. Atunci sunt două situații: fie operatorul economic a vrut cu bună-știință să înșele prin mijloace foarte avansate vigilența și tenacitatea inspectorilor (au existat lingouri de tungsten placate cu aur în China care au trecut și de testele trezoreriei din SUA), fie au fost ei înșiși înșelați de către furnizori. În această ultimă situație, existența experților de la oficiul de marcare îmi oferă un plus de siguranță pentru că în cazul descoperiri unor bijuterii false eu pot, cu ajutorul lor, să declanșez proceduri de urmărire și de recuperare a pagubei.

Mărturisesc că nu am întâmpinat neplăceri în procesul de marcare, dar am auzit de diverse situații unde lucrurile nu au decurs chiar bine. Cel mai frecvent caz este cel al bijuteriilor zgâriate în timpul procesului de marcare și atunci poate fi necesară repolișarea pieselor, dar e un risc pe care mulți din branșă îl acceptă fără mari probleme. Dacă oficiul se face vinovat de stricăciuni sau pierderi, acesta se obligă la plata unor despugubiri care nu depășesc valoarea metalului din piesă sau contravaloarea serviciului de marcare. Un aspect important în acest sens e că oficiile de marcare în UK sunt instituții private, chiar dacă au sprijin din partea statului și există o interesul profitului. În condițiile în care există concurență, există și dorința oficiilor de a face lucrurile ca la carte.

Ce se va întâmpla în România? 

În acest moment, în România nu există sau nu sunt publice date cu privire la cantitatea tranzacționată de bijuterii din metale prețioase. Karl Heinz, președintele Patronatului Bijutierilor din România spune că 75-80% este comerț la negru în domeniul acesta. Aceleași cifre ne-au fost spuse și nouă de către oficiali atunci când a apărut prima oară proiectul ordonanței 190/2000 cu privire la marcarea de stat obligatorie, una dintre justificările ordonanței fiind tocmai combaterea ilegalității.

Comerț ilegal nu înseamnă doar înșelătoriile ordinare precum vânzarea obiectelor placate sau umplute cu diverse materiale pentru a părea mai grele la preț de aur, ci și vânzarea aurului autentic nemarcat sau vânzarea bijuteriilor fără bon fiscal. Acesta este un motiv pentru care susțin marcarea centralizată. Am experimentat suficient condițiile nedrepte de concurență unde firma noastră cumpăra legal toată marfa, o înregistra în actele contabile, o ștanța, o înregistra piesă cu piesă în registrul de metale și pietre prețioase vizat la Finanțe, o vindea cu bon fiscal și garanție și din profitul obținut cu multă muncă plătea și taxele cuvenite. În același timp unii colegi de breaslă au vândut kilograme întregi de aur fără bon, fără garanție, fără plata vreunei taxe, dar mai ieftin decât noi. Da, e drept, cand respecți legea și prețul bijuteriilor este mai ridicat. Dar ai și garanția unui bun de calitate și mai știi că operatorul care și-a pus marca de garanție proprie și îți dă și bon fiscal își va respecta obligațiile dacă bijuteriile au vreun defect. Mi-aduc aminte că făceam estimări de calcule a profitului și realizam cu ciudă că, deși noi vindeam bijuteriile mai scump, profitul nostru faptic era mai mic decât al competitorilor care vindeau bijuteriile mai ieftin și pe hârtie aveau un profit derizoriu. E suficient să privești prin vitrina magazinelor să vezi dacă se emite sau nu bon, chiar nu e greu. Nu am plătit taxele de fraieri, cum deseori am fost priviți chiar cu suspiciune, ci pentru că suntem convinși că fără plata acestor taxe nu putem cere spitale, școli, străzi etc. Și asta ne duce imediat la discuția corectitudinii cu care sunt cheltuiți banii de la buget, seriozitatea, abilitatea și mândria celor responsabili cu emiterea și aplicarea normelor.

Pe hârtie, Ordonanța 10 din 2018  de modificare a proiectului de Ordonanță 190/2000 pare, din punctul meu de vedere, o inițiativă bună. Aceasta a fost publicată pe 6 martie 2018 și intrată în vigoare astăzi, 16 martie 2018.

Actul normativ propune ca toate obiectele din metale prețioase, respectiv argint, paladiu, aur și platină, care devin disponibile pe piața românească să fie marcate obligatoriu cu marca de stat, marca de titlu și marca de responsabilitate.

Marca de responsabilitate înlocuiește marca de garanție proprie și operatorii economici din domeniu trebuie să se reautorizeze la ANPC, să predea poansonul deja existent în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței (până pe 15 aprilie 2018) și să depună o cerere pentru eliberarea unuia nou. Bijuteriile marcate după vechea legislație aflate în stocul operatorilor mai pot fi vândute cu vechile mărci doar până pe 30 iunie 2018.

Marca de responsabilitate și marca de titlu trebuie aplicate în continuare de către operatorul economic, care nu scapă de această sarcină, ci doar trebuie să o facă mai rapid pentru că ordonanța prevede că toată marfa trebuie depusă la ANPC pentru aplicarea mărcii de stat în termen de 7 zile de la achiziție, cu actele de proveniență și formularul de depunere completat.

Se motivează că marcarea centralizată ar permite obținerea acelor date statistice privind comețul cu metale prețioase și ar preveni fraudele și evaziunea fiscală și sunt de acord. ANPC ar primi și factura de proveniență a mărfii și atunci orice ilegalitate ar fi ușor descoperită. Acumularea unor date statistice ar face, în timp, posibilă estimarea unor sume/ cantități medii tranzacționate de către operatori și cei care azi vând marfă ilegal și declară profit  foarte mic pentru evitarea taxelor ar deveni mult mai vizibili doar printr-o analiză a documentelor, fără a fi neaparat nevoie de o vizită în teren sau de o plângere pentru declanșarea unor proceduri de control.

Marca de stat ar funcționa ca o garanție extraordinară împotriva falsurilor și abuzurilor din piață deoarece ANPC are obligația să testeze toate piesele înainte de marcare, iar prin noua ordonanță toleranțele negative nu mai sunt admise. Respectarea standardelor foarte stricte deschide poarta comerțului cu alte state care ar putea, în viitor, să echivaleze mărcile românești cu cele proprii astfel încât producătorii români ar putea exporta mult mai ușor bijuteriile. Prin ordonanța 10/2018 este permisă comercializarea în România a obiectelor din metale prețioase marcate în alte state ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Turcia cu condiția ca acestea  să aibă mărcile echivalente celor românești, cum ar fi cele de mai jos. Cu alte cuvinte, dacă furnizorii de bijuterii provind din afara României și vin cu marfa gata marcată, operatorul român nu mai trebuie să solicite marcarea la ANPC. Nici asta n-ar fi rău.

Dar e o serie întreagă de aspecte pe care normativul nu le ia în discuție și nici ANPC nu se grăbește să le lămurească. ANPC nu e străină de ele deoarece o parte din ele au fost deja comunicate, fie direct, fie prin intermediul patronatului.

Normativul atașat de mine mai sus încă nu există pe website-ul ANPC, nu a existat o comunicare formală către operatori și avertizarea lor față de schimbarea iminentă și, cu toate că de azi a intrat în vigoare, nu există norme de aplicare. La telefon nu mi-a răspuns nimeni pentru a solicita mai multe informații. În fapt nici nu știm cum arată marca de stat, dacă e aceeași ori nu.

Bijutierii sunt ingrijorați că deși ordonanța prevede un termen de 15 zile pentru returnarea pieselor marcate nu există asigurări că ANPC dispune de personalul sau dotarea tehnică necesare pentru respectarea acestui termen. Când am vizitat oficiul de marcare din Birmingham (deschis oricui interesat) am văzut că aveau un sediu enorm, construit și dotat prin fonduri proprii, dar și europene în care o echipă foarte mare opera mașinării XRF de testare simultană a mai multor obiecte, iar marcarea se facea atât cu poansonul, cât și cu tehnologie laser, ceea ce scurtează foarte mult timpul de lucru.

Nu știm dacă ANPC dispune de aparate XRF sau va testa la piatră în decurs de 3 luni (până pe 30 iunie toate bijuteriile trebuie re-marcate) tonele de aur existente acum în stocul magazinelor de bijuterii din toata țara. Nu știm dacă are o echipă suficient de mare și de bine pregătită să îndeplinească aceste sarcini, dacă există vreo strategie sau vreun plan de achiziție pentru atingerea scopului din ordonanță. De asemenea, nu sunt prevăzute niciun fel de consecințe pentru întârzieri sau pagube aduse bijuteriilor în timpul marcării.

M-am întrebat dacă adoptarea acestei ordonanțe cu termene atât de scurte nu reprezintă o metodă de strângere rapidă a unor bani la bugetul de stat, fără o intenție reală de a îmbunătăți aspectele esențiale din domeniu. În teorie, într-o lună toți cei circa 50.000 de operatori ar trebui să se re-autorizeze (niște bani, acum 611.40 lei pentru autorizare și 152.85lei viza anuală) și să achiziționeze alt poanson (alți bani). Apoi în trei luni să marcheze la ANPC tot stocul deja existent (mulți, mulți alți bani; aici lista tarifelor valabile azi) și dacă ANPC e nepregătită pentru aplicare e irelevant, legea e lege și operatorii care nu o respectă vor plăti amenzi între 5.000 și 20.000lei cu posibilitatea confiscării bunurilor (aici și mai mulți bani).

Sunt o fire idealistă și mi-ar plăcea să cred că aparatul de stat are suficienți profesioniști și oameni cu mândrie, care simt responsabilitatea sarcinii pe care o duc. Mi-ar plăcea să cred că președintele ANPC, dl Marcel Bogdan Pandelica, tocmai ce publică ordinul cu normele de aplicare și ne dă asigurări tuturor cu prezentrea unui plan fezabil de aplicare a Ordonaței 10/2018. Mi-ar plăcea să mai cred că totul va decurge șnur, fără însurăței dezamăgiți că nu au verighete la nuntă, uitate undeva pe vreun birou al ANPC-ului sau cu afaceri duse în pragul falimentului de blocarea mărfii în birocrație și de efortul fianciar enorm impus într-un termen extrem de scurt.

Mă întreb totodată cum vor reacționa operatorii dacă această ordonanță se va transforma într-un abuz și cine poate interveni dacă drepturile noastre de consumatori ai serviciilor ANPC sunt încălcate.

 

 

 

 

 

Referințe:

 

 

 

2 gânduri despre „Mărcile de stat pentru metalele prețioase. Obligatorii sau nu?

  1. Superb articol! Felicitări pentru munca depusă. Documentarea este laborioasă şi foarte bine pusă la punct. Păcat că nu văd şi un buton pentru „share” … aş fi vrut să distribui acest articol şi cunoscuților mei.
    Multă sănătate!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc pentru aprecieri și feedback. N-am mai scris de mult pe blog, dar articolul acesta are nevoie de un follow-up deoarece legea se aplică de acum de un an.
      Voi încerca să adaug buton pt share.
      Numai bine!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s