Istorie pe deget

V-ați gândit vreodată cum ar fi să purtați o bijuterie antique ce a aparținut unei persoane importante? Fiind pasionată de bijuteriile vechi, pe care-mi place să le și port, nu doar să le colecționez, mă surprind deseori că mă gândesc la cine și cum era persoana care a purtat acea piesă. Oare ce însemnătate avea pentru purtător? Cine a făcut-o și la cererea cui? La ce evenimente, oare, a fost martor tăcut acest inel, acest colier?

Dintre toate obiectele pe care le stângem pe lângă noi sau le moștenim, bijuteriile sunt cu totul speciale fiindcă au caracter incredibil de personal, de intim. O scrisoare veche o citești și o pui înapoi în cutie; un tablou, o piesă de mobilier – le privești nostalgic și treci mai departe. Dar bijuteriile te pot însoți tot timpul, îți stau pe piele spunând povestea ta și a celor dinainte.

La sfârșitul anului 2016, după terminarea unei sesiuni din cursul de  istorie a bijuteriilor, lectorul nostru, dr Beatriz Chadour – Sampson, ne-a făcut o surpriză și ne-a invitat la o vizionare privată a unei expoziții cu vânzare de inele. Într-o locație cochetă din zona Mayfair ni s-au dezvăluit inele create din preistorie și până în contemporaneitate, toate cu o poveste despre dragoste sau statut, despre ținerea unor promisiuni sau poate doar despre frumos. Printre toate aceste obiecte de mare preț (ad literam – prețurile variau între $3 500 și $105 000) am descoperit și acest inel din 1619, aparținând prințului transilvănean Gabriel Bethlen.

Un intaglio din safir în formă de pară revelă chipul lui Gabriel Bethlen alături de inscripția GAB BETH 1619. Safirul este montat într-un colet închis, parțial reparat, ni se spune. De-o parte și de alta câte un mic cristal de smarald, respectiv de rubin încastrate în aur dau amploare designului și continuă cu o bandă in forma de trompetă care se îngustează ușor către bază.

Stilul inelului e în concordanță cu moda renascentistă care omagia clasicismul și arta portretelor din perioada greco-romană. Deseori membrii aristocrației își dăruiau reciproc piese ornamentale cu portrete miniaturale, fie în semn de prețuire personală, fie pentru pecetluirea unei alianțe sau pentru solicitarea unui favor.

Probabil că și acest inel a fost un dar diplomatic, având în vedere că anul inscripționat pe safir comemorează o alianță între Gabriel Bethlen, prinț al Transilvaniei (1580 – 1629) și Frederick al V-lea care tocmai preluase coroana Boemiei, ambii protestanți într-o perioadă în care catolicismul era încă foarte puternic.

Inelul e încă disponibil aici dacă dispuneți de $60 000 și  vreți să investiți într-o piesă cu istorie.

IMG_1506
Catalogul expoziției și lista de prețuri

Gabriel Bethlen e amintit ca un prinț cu ambiții mari, dar și cu realizări notabile. Protejat al Curții Otomane, Bethlen a cerut acesteia sprijin pentru unirea principatelor din spațiul românesc sub numele Dacia, dar cum turcii nu au fost de acord, Bethlen a încheiat alianțe cu principii Munteniei și Moldovei menținând relațiile pașnice cu aceștia vreme îndelungată.

În spiritul valorilor renascentiste, Bethlen a contribuit la mișcarea de iluminare prin înființarea unei scoli superioare la Alba Iulia, a unor tipografii și trimiterea preoților calvini la universităti din Olanda și Germania.

Acest articol din Adevărul vorbește despre Gabriel Bethlen și menționează și sursele informațiilor, pentru cei interesați de aprofundarea subiectului.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s